Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Radu Timiș: Firmele românești nu au putere de negociere cu marele retail

Autor: Maria Demetriadmarți, 7 iunie, 2016

„Industria alimentară românească are foarte mică forţă de negociere. Dacă îţi poţi permite să te ridici de la masă la o discuţie cu retailerii şi să spui «Nu mă mai interesează  această reţea de magazine», e în regulă. Dar trebuie să ai putere de negociere. În România există o criză de supraproducţie în industria alimentară”, a spus Radu Timiş în cadrul conferinţei ”Cei mai mari jucători din economie-2016”, organizată de Ziarul Financiar. Acesta, a mai adăugat:

 

”Începând de anul trecut, a început o consolidare a industriei alimentare. Dacă anii trecuţi companiile nu au putut să se dezvolte şi să ajungă la nivelul de competitivitate globală, într-un singur an vedem că toate aceste companii care au suferit au nişte creşteri extraordinare, raportează creşteri de 20-25% în primul rând pe volum, în zona produselor de înaltă calitate.

 

În fiecare an, Cris-Tim a investit 10 milioane de euro, ceea ce e mult pentru o companie de 100 de milioane de euro pe an. Profitabilitatea noastră s-a dublat an de an, productivitatea a crescut cu 20%, rezultatele sunt promiţătoare şi pentru acest an, şi pentru anii următori.

 

Dar, supermarketurile, care se dezvoltă foarte mult, vin tot mai mult în zona de private label, încearcă să aibă putere tot mai mare de negociere. Multe produse se produc în afara ţării, în Europa, fapt care afectează industria noastră. Noi putem să ţinem cât de cât piept acestei europenizări a industriei alimentare, dar industria alimentară românească are foarte mică forţă în negociere. Acum patru ani aveam expunere în supermarket de 50%. Și, deși am crescut în fiecare an, tot am ajuns la 25% în prezent.

 

De aceea, mă adresez colegilor din industrie și le spun:  Nu scădeţi calitatea, creaţi un produs bun la un preţ convenabil! Pentru asta însă trebuie să ai şi un brand care să te ajute.” (În imagine, domnul Radu Timiș, la Meat & Milk 2016)

Sergiana va participa și va expune la Meat Milk 2019
Autor: meatmilk  /   luni, 11 martie 2019

Una dintre companiile de elită din sectorul de procesare a cărnii, Sergiana Poiana Mărului, va participa și în acest an la Expo-Conferința Internațională Meat Milk, care își va desfășura cea de-a VIII-a ediție în zilele de 30 și 31 mai la Hotel Alpin din Poiana Brașov.   Astfel, în cele două zile ale evenimentului,...

Danone, 20 de ani de producție locală și investiții în România
Autor: meatmilk  /   miercuri, 6 martie 2019

(Comunicat) Anul acesta, Danone aniversează 20 de ani de activitate în România și de producție locală în cadrul fabricii din București. Pentru companie, 2019 are o dublă semnificație, întrucât Danone celebrează la nivel global 100 de ani de istorie în producția de iaurt.   De 20 de ani, fabrica Danone din București...