Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Raport în fața Parlamentului, privind ultimele scandaluri alimentare

Autor: Meat MIlkmarți, 1 aprilie, 2014

La Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor,  au fost invitaţi reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea analizării situaţiei privind siguranţa alimentară şi a măsurilor luate pentru respectarea legislaţiei în comerţul intracomunitar de produse alimentare.

În poziţia sa, A.N.S.V.S.A., a apreciat declaraţiile unor reprezentanţi ai instituţiilor statului, referitoare la „scandalurile alimentare”  din ultima perioadă, ca fiind pripite şi nefundamentate pe rezultate ale analizelor de laborator şi a unor controale temeninice.

“Scandalurile alimentare din ultima perioadă au căpătat un şablon, şi anume: pornesc de la o alertă prin presă. De cele mai multe ori, din păcate, comunicarea interinstituţională, chiar dacă este statuată prin protocoale, nu este respectată. Aceste alerte apar prima dată în media, ca şi breaking news-uri”, a declarat Maximilian Drăgan, director general al Direcţiei Generale Control Oficial din cadrul ANSVSA. De asemenea reprezentanţii ANSVSA au declarat că, informaţiile privind numele producătorului, loturile şi cantităţile de produse sechestrate şi consumate, reţeaua de distribuţie a produselor, precum şi toate informaţiile privind celelalte state şi companii din Aria Economică Europeană (EEA) implicate sunt confidenţiale, în conformitate cu prevederi ale legislaţiei comunitare şi naţionale.

Prezentarea unor informaţii neverificate în presă, aduce mari prejudicii şi creează panică în rândul populaţiei. “Sunt două dintre obiectivele pe care ANSVSA trebuie să le urmărească în mod foarte clar: de a nu crea panică în rândul consumatorilor şi de a nu crea prejudicii industriei pentru că orice produs, indiferent de cine este comercializat sau de cine e  fabricat, poate produce un impact şi pagube asupra industriei alimentare în ansablul ei”, a declarat Dr. Maximilian Drăgan.

În cadrul comisiei s-a discutat desprea acţiunea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O. şi D.G.A., cu sprijinul ANAF – D.G.A.F., A.N.P.C. şi A.N.S.V.S.A., care au demarat o amplă anchetă  pe raza a 18 judeţe, privind existenţa suspiciunii de punere în circulaţie de produse alterate care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate şi amestecate cu alte produse care urmau sa fie puse în consum.

Totodată, a fost prezentată acţiunea iniţiată de către ANSVSA, pe parcursul căreia au fost controlate oficial  128 de depozite autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi 691 depozite înregistrate sanitar veterinar.

Urmare a controalelor efectuate au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.400 RON şi 107 avertismente (pentru nerespectarea regulilor generale de igienă, nerespectarea cerinţelor privind etichetarea produselor alimentare).

Oficialii A.N.S.V.S.A. au declarat că analizele de laborator finalizate nu au indicat că ar fi vorba de produse alimentare alterate. Trasabilitatea produselor incriminate nu a putut fi stabilită deoarece documentele de însoţire a mărfii se aflau în posesia D.I.I.C.O.T., la efectuarea controalelor inspectorilor sanitar veterinari. Au fost găsite însă nereguli privind etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, fiind sechestrate 15 tone de marfă de origine animală.

Pentru protecţia consumatorilor şi industriei alimentare împotriva practicilor comerciale incorecte sau frauduloase, ANSVSA a iniţiat în luna februarie 2014 un protocol de colaborare cu instituţiile implicate în combaterea fraudelor (Direcţia Generală Antifraudă – Ministerul Finanţelor şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), protocol în care sunt incluse elemente privind schimbul de informaţii în vederea soluţionării infracţiunilor cu implicaţii în siguranţa alimentelor şi fraudă precum şi reguli de colaborare în raportul unei comunicări unitare şi eficiente către public.

De asemenea reprezentanţii ANSVSA, au dat asigurări că sistemul rapid de alertă (SRAFF) al instituţiei este funcţional şi asigură transmiterea rapidă şi eficientă a informaţiilor între Comisia Europeană, autorităţile de control al alimentelor şi furajelor din statele membre şi diverse organizaţii, ori de câte ori apare o ameninţare la adresa sănătăţii.

(Serviciul Comunicare al ANSVSA)

Se extind controalele de sănătate la importul de porci din SUA și Canada
Autor: Meat MIlk  /   luni, 15 decembrie 2014

În urma deciziei Comisiei Europene luată săptămâna trecută, se extind controalele de sănătate asupra importurilor de porci vii din SUA și Canada, până la 31 octombrie anul viitor (2015) ca urmare a  preocupărilor legate de cazurile numeroase ale virusului diareei porcine epidemice (DPE). În luna iulie, Bruxelles-ul a impus re guli...

Laringotraheita infecțioasă aviară
Autor: Meat MIlk  /   vineri, 12 decembrie 2014

Laringotraheita infecțioasă aviară (LTI) este o boală infectocontagioasă endemică, care afectează îndeosebi găinile și fazanii, cu evoluție acută, caracterizată clinic prin tulburări respiratorii grave, iar morfopatologic prin leziuni catarale sau hemoragico-necrotice ale mucoasei laringotraheale.   Importanță,...