Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Rata de absorbție a fondurilor europene pentru agricultură: 36,2% față de2016

Autor: meatmilkjoi, 21 martie, 2019

(Comunicat MADR) România acordă o atenție deosebită stimulării investițiilor și atragerii de fonduri europene pentru agricultură.

 

Beneficiarii acestor plăți sunt fermierii, procesatorii, antreprenorii și autoritățile publice locale din România, care și-au luat angajamentul de a realiza proiecte ambițioase, cu impact economic pozitiv, pe termen lung, menite să contribuie la dezvoltarea spațiului rural, prin investiții eficiente și rentabile, la standarde europene.

 

”România gestionează pentru perioada de programare 2014-2020 o alocare din FEADR de 8.1 mld.euro, situându-se pe locul 6 în Uniunea Europeană după Italia, Franța, Germania, Polonia și Spania.

 

Din punct de vedere al nivelului plăților efectuate către beneficiarii FEADR, România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană, după Franța și locul 1, dacă ne referim la gradul de absorbție pentru nivelul anului 2019, fiind înregistrată o creștere de 36,2% față de aceeași perioadă a anului 2016”, a declarat Teodora Gabriela Gheniu, secretar de stat în cadrul MADR.

 

Prin politica de dezvoltare rurală, Uniunea Europeană (UE) își propune să ajute zonele rurale să facă față multiplelor provocări economice, sociale și de mediu pe care le aduce secolul al XXI-lea.

 

Cunoscut ca Pilonul II al Politicii Agricole Comune (PAC), Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) a fost îmbunătățit în perioada 2014-2020 printr-o reformă amplă, în urma căreia România a primit o alocare de 8.1 mld. euro din bugetul FEADR, la care se adaugă contribuția națională, în valoare de 1,3 mld. euro. Programul Național de Dezvoltare Rurală din România (PNDR) pentru perioada 2014-2020 se concentrează pe următoarele priorități:

 

Modernizarea și creșterea viabilității exploatațiilor agricole prin consolidarea acestora, deschiderea către piață și procesare a produselor agricole,

 

Încurajarea întineririi generațiilor de agricultori prin sprijinirea instalării tinerilor fermieri,

 

Dezvoltarea infrastructurii rurale de bază ca precondiție pentru atragerea investițiilor în zonele rurale şi crearea de noi locuri de muncă și implicit la dezvoltarea spațiului rural,

 

Încurajarea diversificării economiei rurale prin promovarea creării și dezvoltării IMM-urilor în sectoarele nonagricole din mediul rural,

 

Promovarea sectorului pomicol, ca sector cu nevoi specifice, prin intermediul unui subprogram dedicat,

 

Încurajarea dezvoltării locale plasate în responsabilitatea comunității prin intermediul abordării LEADER. Competența transversală a LEADER îmbunătățește competitivitatea, calitatea vieții și diversificarea economiei rurale, precum și combaterea sărăciei și excluderii sociale.

 

Precizăm că, la sfârșitul lunii ianuarie 2019, România era la egalitate cu Cehia și cu Lituania, pe locul 6 din punct de vedere al ratei de absorbție a fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală.

 

Detalii privind calendarul estimativ de lansare a sesiunilor din PNDR găsiți pe pagina web a MADR: http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2019/calendar-estimativ-lansare-sesiuni-PNDR-trim-I-2019.pdf.

MADR: Planul de sprijin al învățământului agricol liceal
Autor: meatmilk  /   vineri, 19 iulie 2019

(Comunicat) La sediul MADR, a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții liceelor agricole. Pe langa ministrul Petre Daea, la reuniune au mai participat subsecretarul de stat, Maricel Floricel Dima, secretarul general adjunct, George Sava, directorul general al direcției Generale de Politici Agricole, Elena Tatomir, precum și experți...

MADR: Bilanțul Președinției rotative a României la Consiliul UE AgriFish
Autor: meatmilk  /   miercuri, 17 iulie 2019

(Comunicat) Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a susținut în data de 16 iulie 2019 o conferință de presă la sediul instituției, în cadrul căreia a prezentat rezultatele Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și bilanțul programelor prioritare din agricultură.   Pe parcursul celor...