Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

RCER va organiza Masa rotundă ”Viitorul Alimentației și Agriculturii”

Autor: meatmilkvineri, 24 noiembrie, 2017

(Comunicat) În data de 29 Noiembrie 2017, Comisia Europeană va adopta Comunicarea „Viitorul Alimentației și Agriculturii” – document strategic privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) după 2020.

 

Cu această ocazie, domnul Mihail Dumitru, Director General Adjunct, Direcţia Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI), Comisia Europeană, dorește să prezinte documentul în cadrul unei mese rotunde, care să includă și o sesiune de discuții.

 

Unul dintre obiectivele Programului de lucru pentru anul 2017 al Comisiei Europene vizează continuarea eforturilor și a procesului de consultare pentru simplificarea și modernizarea Politicii Agricole Comune (PAC).

 

Prin acest demers se urmărește întărirea contribuției PAC la îndeplinirea celor zece priorități ale Comisiei, precum și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

 

În vederea pregătirii Comunicării a fost organizat un larg proces de consultare a tuturor actorilor interesați de PAC și de viitorul acesteia, ce a generat un interes substanțial la nivelul statelor membre. În acest sens, Comisia a primit 322.912 de contribuții online, fiind ulterior depuse 1.417 documente de poziție.

 

Prezentarea Comunicării și sesiunea de discuții vor avea loc joi, 7 decembrie 2017, la ora 14.30, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene, sala Nicolae Titulescu din str. Vasile Lascăr nr. 31, etajul 1, în cadrul Mesei rotunde cu titlul ”Viitorul Alimentației și Agriculturii”, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

ANSVSA intervine în zonele afectate de inundaţii
Autor: meatmilk  /   luni, 2 iulie 2018

(Comunicat) ANSVSA, prin Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene (DSVSA), participă, alături de alte instituții, la intervenții în zonele afectate de inundații, pentru prevenirea şi limitarea efectelor.   Au fost transmise către DSVSA judeţene avertizări pentru toate obiectivele cu profil...

Vizita domnului Ministru Petre Daea în Austria
Autor: meatmilk  /   luni, 2 iulie 2018

(Comunicat) Domnul Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a avut la Viena, convorbiri oficiale cu omologul său austriac, ministrul federal al sustenabilității și turismului Elisabeth Köstinger, pe teme bilaterale și legate de coordonarea Președințiilor Consiliului UE ale României și Austriei. Cu aceasta ocazie,...