Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
IFS

Reuniunea celui de-al III-lea Comitet de Monitorizare pentru POPAM

Autor: meatmilkmiercuri, 5 iulie, 2017

(Comunicat) Recent, au avut loc lucrările celei de-a III-a reuniuni a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM), organizat de Direcția Generală Pescuit  – Autoritate de Management pentru POPAM (DGP-AMPOPAM).

 

La această reuniune au participat Alexandru POTOR, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Fabrizia BENINI, șef de unitate la DG MARE, reprezentanții DGP-AMPOPAM, precum și membri ai Comitetului de Monitorizare și invitați.

 

Au fost prezentate stadiul actual de implementare, cadrul de performanță al POPAM, activitățile de control și colectare date întreprinse de ANPA, fiind discutate măsurile necesare pentru evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene pentru pescuit și afaceri maritime.

 

În cadrul discuțiilor, secretarul de stat Alexandru Potor a subliniat că succesul implementării POPAM depinde într-o mare măsură de o relație cât mai strânsă a Autorității de Management cu potențialii beneficiari și că, o atenție aparte trebuie acordată proiectelor depuse și respinse.

 

Solicitanții trebuie să înțeleagă clar ceea ce nu a fost în regulă cu proiectul depus, pentru a avea șansa unui proiect de succes la apelurile următoare. În spiritul apropierii de potențialii beneficiari, la sugestia secretarului de stat, Alexandru Potor, Autoritatea de Management va organiza, în București, o întâlnire cu potențialii beneficiari în care vor fi discutate cauzele generale care au dus la respingerea unor proiecte și cum pot fi acestea evitate în viitor.

 

Ciceronis Cumpănășoiu, directorul general al DGP-AMOPAM, a menționat că în data desfășurării reuniunii Comitetului de Monitorizare sunt deja lansate apelurile de proiecte pentru 10 măsuri, urmând ca astăzi, 4 iulie, să fie lansate apelurile pentru alte 10 măsuri. Detalii despre acestea se găsesc pe site-ul Autorității de Management, www.ampeste.ro

 

La rândul său, Fabrizia Benini a apreciat activitatea Autorității de Management, afirmând că ritmul actual de implementare trebuie menținut și că o lansare a tuturor măsurilor POPAM va contribui la pregătirea preluării președinției rotative a UE de către România în 2019.

Managementul unei crize de presă
Autor: Ilie Stoian  /   miercuri, 10 ianuarie 2018

Nicio companie nu este imună la atacurile reputaționale transmise prin presă sau prin intermediul rețelelor sociale, determinând crize care pot izbucni în numeroase moduri și care pot fi amplificate de nenumărate surse. Ultima situație de acest gen a implicat compania Lactalis-România, la finalul anului trecut. Din fericire, pe plan...

MMACA: Utilizarea preferințelor tarifare în Acordul economic UE-Canada
Autor: meatmilk  /   vineri, 15 decembrie 2017

Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat a întocmit o ”Notă privind utilizarea preferințelor tarifare prevăzute în Acordul economic și comercial cuprinzător dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte (CETA)”.   Documentul este destinat companiilor care doresc să profite de...