Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Reuniunea Comitetului de monitorizare pentru PNDR 2014-2020

Autor: meatmilkluni, 2 octombrie, 2017

(Comunicat) La Parlament a avut loc, în prezența reprezentanților Comisiei Europene – Direcția generală pentru agricultură, a VI-a întâlnire a Comitetului de monitorizare pentru PNDR 2014-2020, organizată de Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală.

 

În cadrul întâlnirii, prezidată de secretarul de stat Alexandru Potor, au fost dezbatute o serie de subiecte de interes pentru agricultura românească, constând în modificarile propuse asupra PNDR 2014-2020,  care vor veni în sprijinul fermierilor din România pentru a asigura un nivel adecvat de compensanții financiare, în special pentru crescătorii de porci și păsări care aplică măsuri de bunăstare sau pentru a-i sprijini în susținerea și încurajarea încheierii asigurărilor agricole, ca  metodă de prevenire a riscurilor.

 

Astfel, au fost prezentate și discutate cu partenerii sociali o serie întreagă de modificări, reglaje aplicabile măsurilor PNDR care vin în sprijinul beneficiarilor și care vor contribui la creșterea absorbției programului.

 

A fost propusă cea mai importantă modificare a PNDR din 2015 până în prezent, modificare strategică ce vizează reactivarea Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor și introducerea submăsurii 17.1 – Contribuții la primele de asigurare, care au presupus realocări importante. Toate aspectele menționate au fost discutate cu membrii Comitetului de Monitorizare și validate în unanimitate de către aceștia.

 

De asemenea, s-a propus introducerea unor pachete noi în cadrul măsurii 10 – Agromediu și climă, care vizează măsuri de biodiversitate axate pe protecția unor specii de păsări dar și o modificare a măsurii 11 – Agricultura ecologică, modificări solicitate de partenerii sociali.

 

În cadrul întâlnirii a fost prezentat stadiul implementarii PNDR 2014-2020 de către Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale și de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

 

“Consultările cu membrii Comitetului de Monitorizare vor continua pe temele supuse dezbaterii și aprobării în această ședință. Există încă pași de făcut pentru definitivarea compensațiilor pentru fermierii care aplică măsuri suplimentare de bunăstare precum și pentru calculațiile referitoare la pachetele de agricultură ecologică, agromediu și măsurile aferente sectorului silvic. Consider că dezbaterile din Comitetul de Monitorizare au aratat angajamentul ferm al reprezentanților fermierilor, producătorilor și procesatorilor, al reprezentanților autorităților publice și al grupurilor de acțiune locală de a conduce implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală către o gestionare eficientă a fondurilor orientate către rezultate. Totodată, apreciez implicarea membrilor Comitetului de Monitorizare și toate contribuțiile lor valoroase aduse în cadrul procesului de consultare, atât în grupurile de lucru cât și în cadrul acestui Comitet de Monitorizare”, a declarat secretarul de stat Alexandru Potor.

 

Discuțiile purtate au fost constructive, aducând plus valoare pentru reprezentanții autorităților, finalizându-se cu o serie de concluzii pozitive și punerea de acord asupra tuturor modificărilor propuse de către toți partenerii sociali. (Biroul de Presă al MADR)

MADR: Funcționarea amenajărilor de desecare în condițiile actuale
Autor: meatmilk  /   miercuri, 4 iulie 2018

(Comunicat) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, în România, în proprietatea statului și în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), funcționează amenajări pentru desecare pe un teritoriu care cuprinde 3.085.895 ha, cu o rețea de canale de desecare însumând o lungime de 56.584...

Rezultatele consultărilor dintre România, Austria și Germania, pe teme agro-industriale
Autor: meatmilk  /   marți, 3 iulie 2018

(Comunicat) Domnul Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat în perioada 27-29 iunie la două întâlniri de lucru pe plan extern: prima întâlnire a avut loc în Austria cu doamna Elisabeth Kostinger, ministrul federal pentru sustenabilitate și turism, în prezența E.S Bogdan Mazuru, ambasador al României în...