Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Reziduuri industriale cu utilizare furajeră

Autor: Meat MIlkjoi, 28 februarie, 2013

“În prezent, ne aflăm în faţa unor fenomene pe care le putem numi stres al excesului de deşeuri, cauzate în mare parte şi procesărilor din domeniul agro-alimentar. Dintre aceste reziduuri, unele pot fi utilizate ca bază energetică pentru creşterea şi dezvoltarea unor microorganisme utile (…) Borhoturile de melasă şi de cereale (de la fabricarea alcoolului), deşeurile din industriile: berii, vinului, zahărului, conservelor, morăritului, laptelui, lemnului etc pot să constituie o bază pentru dezvoltarea proceselor biotehnologice de produşi utili, ca alternativă sustenabilă.” (Dr. Diana Păsărin, în lucrarea Microorganisme şi procese biotehnologice implicate în reconversia reziduurilor)

 

Pe ce uşă au intrat reziduurile industriale

 

Cunoaşterea rolului furajării, asupra principiilor hrănirii raţionale şi funcţiilor organismului animal schiţează mijloacele sporirii producţiei de nutreţuri, asociat nevoilor creşterii şi dezvoltării animalelor. Printr-o alimentaţie raţională, se asigură hrana completă, din punct de vedere al conţinutului în substanţe nutritive, în funcţie de starea fiziologică a animalului şi de particularităţile morfoproductive ale acestuia.

 

Prezentul economic al zootehniei impune utilizarea tuturor resurselor furajere. Tocmai de aceea sunt folosite pe scară largă reziduuri provenite din prelucrarea unor materii prime vegetale. Obţinute în diverse etape ale procesului tehnologic, ale diverselor industrii prelucrătoare din segmentul alimentar, aceste furaje sunt personalizate de materia primă utilizată şi destinaţia produselor finale, “care au lăsat în urmă” aceste reziduuri.

 

Deoarece substanţele minerale şi microelementele întră în componenţa tuturor organelor, ţesuturilor, lichidelor, sistemelor fermentative iau parte la diverse reacţii, reglează presiunea asmatică, servesc drept catalizatori, inactivează în organism unele produse ale schimbului de substanţe, raţiile animalelor trebuie asigurate în cantităţi necesare, în raport optim între acestea şi alte substanţe nutritive.

 

Sistemul de alimentaţie influenţează producţia obţinută, calitatea, sporul de creştere în greutate, dar şi starea de sănătate a animalelor, precocitatea şi prolificitatea. Atenţia acordată sistemului de alimentaţie este determinată de faptul că furajele consumate contribuie la structurarea cheltuielilor de producţie, în creşterea şi exploatarea animalelor şi la costul unitar al produselor finale.

 

Personalizate, în funcţie de compoziţie şi sursă

 

Furajele obţinute din reziduuri industriale se caracterizează, în mare parte, prin conţinutul de proteine (fiind deseori utilizate în echilibrarea proteică a raţiilor), de vitamine şi săruri sau prin valoarea biologică ridicată. Sursele industriale diferite le personalizează structural, făcând să îşi găsească locul strict şi bine delimitat în tainurile animalelor, pentru fiecare produs  din acest segment furajer.

 

Şroturile se caracterizează prin conţinutul ridicat de proteină (35-40%), fiind curent utilizate în echilibrarea proteică a raţiilor. Cele mai răspândite şroturi folosite în hrana animalelor sunt cele de soia şi floarea-soarelui. Reziduurile rezultate din industria uleiurilor vegetale reprezintă rezultatul extragerii uleiului din seminţele plantelor oleaginoase. Extragerea uleiului se face prin folosirea mijloacelor chimice (implicarea unor solvenţi chimici) sau a mijloacelor mecanice (presare). Reziduurile obţinute în urma extragerii prin presare a uleiului sunt denumite turte, în timp ce rezultatul extragerii uleiului pe cale chimică este acceptat sub denumirea de şroturi. În grupul şroturilor sunt incluse resturile măcinate de turte.

 

Reziduurile din industria amidonului sunt prezente sub formă apoasă şi se folosesc îndeosebi pentru hrănirea animalelor supuse îngrăşării: suine, taurine, ovine. Amidonul este extras din cartofi, porumb sau grâu. Aceste furaje pot fi păstrate, sub formă uscată, pentru perioade mai lungi. Valoarea lor nutritivă este variabilă, în funcţie de conţinutul de apă şi sursa de provenienţă. Pulpa de cartofi, denumită impropriu “borhot de cartofi”, este rezultatul extragerii amidonului din cartofi. Are un conţinut de 11,5% amidon şi un conţinut ridicat de apă (80%). Este săracă în minerale şi vitamine, iar animalele trebuie obişnuite treptat cu consumul pulpei de cartofi, gustul acesteia fiind unul fad.

 

Reziduurile din industria morăritului se obţin după prelucrarea grăunţelor de cereale, în făină, griş, mălai etc. Reziduurile folosite în hrana animalelor sunt tărâţele de grâu, praful de moară, zoana şi făina furajeră. Tărâţele de grâu se caracterizează prin conţinutul ridicat de proteină (12%), săruri de fosfor şi vitamine din complexul “B”. Sărurile de fosfor se regăsesc sub forma unui compus denumit “fitină” (cu rol laxativ), asimilat exclusiv în prezenţa enzimei fitiază, produsă de microorganismele tubului digestiv. Digestibilitatea tărâţelor de grâu este ridicată (îndeosebi la rumegătoare), arătându-se mai puţin digerată de către porci şi păsări. Conţinutul ridicat de fosfor face necesară folosirea lor pentru echilibrarea raportului calciu-fosfor. Recomandate în hrana tuturor animalelor, reprezintă 20-30% în hrana tineretului ierbivor, 40-60% pentru taurinele şi ovinele puse la îngrăşat, 10-15% la suine şi 8-10% la păsări.

 

Reziduurile rezultate din industria zahărului sunt materializate în melasă şi tăiţei de sfeclă. Melasa este un reziduu industrial rămas după cristalizarea zahărului, sub forma unui sirop vâscos, brun, lipicios, cu miros caracteristic şi gust dulceag. Melasa este bogată în săruri minerale de potasiu şi produce diaree, când este consumată în cantităţi mari. Se administrează numai sub formă de soluţie, diluată cu 3-4 părţi apă, fiind contraindicată administrarea ca atare. Este soluţia cu care sunt stropite furajele grosiere, îmbunătăţindu-le gustul, dar este binevenită şi la însilozarea furajelor. Este obligatorie administrarea când, în reţeta de furajare, exista uree. Tăieţeii de sfeclă, numiţi impropriu “borhot de sfeclă”, reprezintă rezultatul extragerii sucului din sfeclă, după tocarea preliminară. Proaspeţi, tăiţeii de sfeclă conţin 95% apă, iar proteina, sărurile minerale, grăsimile şi vitaminele se găsesc minimal în acest produs cu digestibilitate ridicată. Sunt folosiţi la hrana bovinelor de carne, putând fi conservaţi prin deshidratare, stare ce reduce conţinutul de apă la 10-12%. Uscaţi, se administrare în amestec cu apă.

 

Drojdiile, suplinitori ai proteinelor vegetale

 

“Drojdiile ocupă primul loc în topul celor mai utilizate microorganisme, ca sursă de proteine în hrana oamenilor şi animalelor. Studiile confirmă posibilitatea înlocuirii proteinelor vegetale şi tradiţionale, cu proteina din drojdii. Este confirmată posibilitatea drojdiilor de a sintetiza vitaminele hidrosolubile din grupa “B” şi de ale înmagazina în celulă.” (prof. Damaschin Ineu, Oklahoma State University)

 

Drojdia furajeră se evidenţiază prin conţinutul considerabil de proteine bogate în aminoacizi esenţiali, care nu pot fi sintetizaţi de animale, trebuind aduşi (în proporţii corespunzătoare) odată cu hrana. Cantitatea şi diversitatea vitaminelor din grupa “B”, aflate în compoziţia furajelor vegetale concentrate, sunt depăşite de câteva ori în structura drojdiei furajere. Prin compoziţia proteică, o tonă de drojdie furajeră echivalează cu 100 tone paie, 3 tone ovăz sau 120 tone sfeclă furajeră. Drojdia furajeră este folosită la prepararea amestecurilor de furaje, în proporţii suficiente, încât produsul obţinut să conţină toate substanţele nesintetizabile de către animale. Astfel, se realizează furaje eficiente în creşterea animalelor, inclusiv din punct de vedere economic. Drojdia furajeră scade mortalitatea animalelor (îndeosebi a purceilor, viţeilor, puilor) şi contribuie, ulterior, la îmbunătăţirea gustului cărnii.

 

Drojdia de bere se trage din sedimentarea mustului de malţ, fiind caracterizată printr-un conţinut ridicat de proteine (50%) cu valoare biologică ridicată, datorită metioninei, tripofanului şi lizinei. Această compoziţie, căreia i se alătură vitaminele din complexul “B”, o recomandă în hrănirea animalelor cu necesar ridicat de proteină (în general, tineret): suine, păsări, reproducători.

UE a aprobat o nouă metodă de stabilire a nivelului de iod din furaje
Autor: Mircea Demeter  /   luni, 29 ianuarie 2018

Uniunea Europeană a aprobat o nouă metodă de determinare a nivelului de iod din furajele destinate animalelor, dezvoltată de Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), pentru a se asigura că nivelul acestei substanțe rămâne sub limitele admise. Metoda se bazează pe Spectrometria de masă în plasmă (ICP-MS).   Iodul este...

Optimizarea finisării suinelor
Autor: Aura Alexa Ioan  /   luni, 8 ianuarie 2018

Profitabilitatea întreprinderilor comerciale din sectorul porcinelor este afectată de o varietate de factori, cum ar fi potențialul genetic al animalelor, mediul, consumul de furaje, disponibilitatea ingredientelor și prețurile de pe piață. Astfel că, fiecare dintre acești factori trebuie luat în considerare în proiectarea sistemului de...