Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Rezultatele controalelor ANSVSA din perioada Sărbătorilor Pascale

Autor: meatmilkmiercuri, 8 mai, 2019

(Comunicat) Peste 8.383 de unități din sectorul alimentar (pieţe agro-alimentare, abatoare şi centre de sacrificare a mieilor cu activitate temporară, unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, unităţi de vânzare cu amănuntul), au fost verificate de către inspectorii ANSVSA pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare.

 

Astfel, în perioada 01.04.2019 – 02.05.2019, ANSVSA a demarat o serie amplă de controale oficiale la nivel național având drept scop verificarea condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte alimente de origine animală și non-animală.

 

În urma controalelor efectuate, deficienţele constatate de inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au fost sancționate prin aplicarea a 503 sancţiuni contravenţionale, care au însumat 1.819.360 de lei.

 

Totodată au fost emise 116 ordonanțe privind suspendarea activității și 175 de ordonanțe privind interzicerea desfășurării activității unor unități.

 

De asemenea, reprezentanții ANSVSA au aplicat măsuri de reținere oficială/sechestru și au dirijat către unități de neutralizare peste 8.177,24 kg de produse alimentare, precum și 72.280 de ouă,  care nu erau marcate în conformitate cu cerințele legale.  Dintre neconformităţile constatate și sancţionate pot fi menţionate următoarele:

 

-comercializarea mieilor fără documente de proveniență și transportul acestora cu mijloace de transport neautorizate;

-nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului produselor alimentare;  

-deficiențe privind marcarea și etichetarea ouălor;

-deficiențe privind asigurarea trasabilității produselor alimentare;

-depozitarea și comercializarea către consumatorul final a produselor alimentare în spații care nu au fost înregistrate/autorizate sanitar veterinar, fără respectarea condițiilor de temperatură și igienă. (Serviciul Comunicare și Logistică Documentară)

ANPC a constatat încă o dată jalea din piețele Bucureștiului
Autor: meatmilk  /   luni, 16 septembrie 2019

(Comunicat) Echipe de comisari din cadrul CRPCR Bucuresti-Ilfov au efectuat un numar de 13 actiuni de control pentru verificarea respectarii prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor in Piata 16 Februarie, din Bucuresti.   “In centrul atentiei noastre se afla consumatorul. Indiferent de posibilitatile financiare ale...

ANPC: Proiect de Ordin cu privire la campaniile promoționale
Autor: meatmilk  /   miercuri, 4 septembrie 2019

(Comunicat ANPC) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin Direcția Generală Control și  Supraveghere Piață și Armonizare Europeană,  a propus pentru consultare publică, la data de 29.08.2019, un Proiect de Ordin pentru informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la continuarea...