Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

România ar putea începe exporturile de carne în China

Autor: Ilie Stoianmiercuri, 28 august, 2013

România ar putea începe încă din acest an exporturile de carne şi produse din carne de porc, dar şi de bovine vii în China, iar memorandumul care va parafa acest lucru va fi semnat vineri de serviciile veterinare din cele două ţări, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.

„Joi, va veni la Bucureşti o delegaţie chineză condusă de Xiang Yuzhang, inspector general în cadrul Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din Republica Chineză (AQSIQ) pentru semnarea memorandumului general privind sănătatea animalelor şi siguranţa alimentelor, care va sta la baza demarării exporturilor de carne de porc, produse din carne de porc, bovine vii şi material seminal, iar în viitorul apropiat lapte şi produse din lapte (…) Eu consider că se doreşte începerea schimburilor comerciale cu China, încă din acest an, pentru că s-au întâmplat foarte repede nişte evenimente”, a precizat Vladimir Mănăstireanu.

fpig1Acesta a arătat că specialiştii chinezi au efectuat deja două vizite de audit în România, în perioada 22-31 iulie 3013, aceştia considerând că sistemul veterinar din România răspunde foarte bine cerinţelor de export impuse de partea chineză.

„Am avut, în perioada 22-31 iulie 2013, în România, două echipe de specialişti din China, una pe porc şi una pe vită şi concluziile lor au arătat că serviciile veterinare româneşti sunt foarte bine organizate, inclusiv sistemul nostru de identificare a animalelor implementat din 2009 şi sistemul integrat pentru managementul probelor în laborator (LIMS ). Au şi văzut şi Laboratorul Naţional de Referinţă şi au concluzionat că sistemul veterinar din România răspunde foarte bine cerinţelor sanitar veterinare pentru exportul în China”, a adăugat şeful ANSVSA.

„Pentru România înseamnă foarte mult pentru că îi ajutăm pe agenţii economic interesaţi să intre pe o piaţă ale cărei cerinţe de animale vii şi produse de origine animală sunt foarte mari, ţinând cont de faptul că populaţia Chinei este de două miliarde de locuitori, iar necesarul de materie primă pentru hrana populaţiei este foarte mare. Din discuţiile avute cu colegii din China ei au în jur de 540 de milioane de porci, adică un porc la patru chinezi şi cu toate aceste necesarul este mult mai mare. Ei s-au orientat către România pentru că este ţară indemnă la boli care evoluează în alte state membre UE şi pentru că noi reuşim să menţinem acest statut prin Programul Naţional Strategic de supraveghere a sănătăţii animalelor şi a siguranţei alimentelor şi am fost aleşi ca ţară de import. Intrarea în China reprezintă o garanţie pentru începerea exporturilor către alte ţări terţe”, a mai subliniat Mănăstireanu. (Agerpres)

Carnea de porc, primul loc în Top-ul importurilor
Autor: Maria Demetriad  /   luni, 19 ianuarie 2015

Carnea de porc a ocupat primul loc în Top-ul importurilor de produse agroalimentare, în primele 10 luni ale anului 2014 Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2014 cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din...

Cris Tim va investi 5 mil. de euro în dezvoltarea producției ready-meal
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Cris Tim va investi 5 milioane de euro în dezvoltarea producției ready-meal, segment care a crescut cu 30% anul trecut, a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului. Totodată, activitatea companiei se va extinde și în zona vinificației, investind alte 2,5 milioane de euro în ”Crama Butic”. "În acest an investim aproximativ 3...