Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

S-a aprobat cuantumul plăților pe suprafață și al sprijinului cuplat la ovine și caprine

Autor: meatmilkmiercuri, 9 octombrie, 2019

În ședința Guvernului a fost aprobată Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2019 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

 

Prin adoptarea prezentei HG, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2019 plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans.

 

Precizăm că plățile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

Prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,6082 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (48,7127 euro/ha), plata pentru înverzire (59,3201 euro/ha) și plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafețelor determinate.

 

Pentru speciile ovine/caprine, plățile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 64.300.000 euro. Cuantumurile pentru plățile directe se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la suprafețele determinate și la efectivul de animale eligibile.

 

Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2019 și 2020.

 

Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și programul de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească.

 

Reamintim că acest act normativ are la bază și Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 prin care mai multe state membre ale UE, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale. Astfel, statele membre pot face plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013.

 

Prin această măsură, MADR vine în sprijinul fermierilor în perioada campaniei de însămânțări de toamnă din acest an.

Crescătorii de Mangalița și Basna pot primi subvenții în avans
Autor: meatmilk  /   vineri, 27 septembrie 2019

(Comunicat) ACEBOP informează că modificările propuse în C.E.S. referitoare la accesarea Legii 195/2018- Programul de stimulare a reproducției la suine, pentru rasele Mangalița și Bazna, au primit astăzi aviz favorabil in Plenul C.E.S.   Astfel, cea mai importantă modificare este legată de avansul la sumele aplicate în...

S-a aprobat Decizia de reglementare a plăților în avans-C 2019
Autor: meatmilk  /   joi, 26 septembrie 2019

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează beneficiarii care au depus Cererea unică de plată aferentă Campaniei 2019 că, în data de 17 septembrie 2019, a fost aprobată Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 prin care mai multe state membre...