Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

Solina Group a ajuns la un acord în privința achiziției companiei SupremiaGrup

Autor: meatmilkmiercuri, 5 aprilie, 2017

(Comunicat) Solina, companie de top în producția de ingrediente pentru industria alimentară în Europa,  anunţă că a ajuns la un acord pentru achiziţionarea companiei Supremia Grup, de la Levente Hugo Bara, fondatorul și proprietarul companiei. Acordul este condiţionat de aprobarea din partea Oficiului Concurenței, care este aşteptat în următoarele luni.

 

Cu sediul în Alba Iulia, România, Supremia este lider pe piața de ingrediente alimentare și condimente din România, fiind activă în Europa de Est și Vest, precum şi Scandinavia.

De când a înființat compania, în anul 2000, Domnul Bara a construit un grup care are mai mult de 300 de angajaţi şi vânzări de 52.10 mil EUR  în 2016. În urma achiziţiei, echipa de management va rămâne în cadrul companiei.

Pentru Solina, achiziția reprezintă încă un pas în strategia sa de expansiune în industria alimentară Europeană.

 

Laurent Weber, CEO Solina Group a declarat: „Supremia este o companie mare, care a avut o creştere puternică în ultimii 10 ani. Este condusă de o echipă de manageri cu orientare anteprenorială și care a construit un impresionant portofoliu de soluţii funcționale şi mixuri personalizate, având o fabrică modernă în Alba Iulia. Compania a dezvoltat de asemenea un lanţ strategic de aprovizionare şi procesare a condimentelor. Suntem foarte pozitivi, cu privire la echipa Supremia şi suntem dornici să incepem să lucrăm împreună, ca membrii noi ai familiei Solina.”

 

”Acest acord este un pas major pentru noi, în special în Europa de Est și Supremia va deveni centrul nostru regional. Suntem angajați într-o expansiune în Europa prin intermediul unei strategii de creștere în toatepieţele majore şi această achiziţie se potriveşte perfect reţelei de centre de servicii de pe continent.

Clienţii ambelor grupuri vor beneficia de ceea ce va fi cea mai mare reţea de R&D (cercetare /dezvoltare) și producţie de ingrediente și condimente din Europa.”

 

„Suntem hotărâţi să rămânem o companie extrem de inovatoare oferind servicii profesionale clienților precum şi o companie foarte agilă. Această achiziție va înseamna eficientizarea procesului de achiziţii, de asemenea oferind oportunităţi unice de creștere a business-ului pentru furnizorii noștri preferați.”

 

Levente Hugo Bara, proprietarul , SupremiaGrup a spus: „Supremia este astăzi un jucător important pe piața de ingrediente alimentare din Europa și a avut o creştere foarte rapidă înultimii 15 ani, bazată pe un sistem de management eficient și eficace şi o echipă de management puternic motivată și aderentă valorilor companiei. Am realizat de curând că menţinerea unei astfel de direcţii de creștere ca acționar unic, este din ce în ce mai dificilă şi am decis acum un an găsirea partenerului potrivit pentru Supremia.

Solina este cel mai bun partener pentru noi și pentru viitorul organizaţiei noastre având un potențial de dezvoltare interesant iar grupul nou format va deveni mai puternic şi un partener mai atractiv pentru clienţii noştri.”

Părţile au convenit să nu dezvăluie valoarea tranzacţiei. Solina a avut ca și consilieri pe: PWC Romania şi casa de avocatură D&B, în timp ce Supremia Grup a avut ca și consilieri pe: KPMG România şi cabinet de avocat Bogdan Puiu.

 

DespreSolina

 

“Creăm soluții pentru alimentele de mâine”.

„Solina Group este un lider European pe piața ingredientelor alimentare. Cu 14 facilități de producție, centre multiple de R&D (cercetare/dezvoltare) și birouri regionale de vânzări. Serviciile Solina oferă soluții personalizate pentru industria alimentară în ceea ce privește funcţionalitatea, gustul, aspectul produselor alimentare şi soluții nutriţionale. Solina este de asemenea un furnizor important pentru măcelării şi în piața de servicii alimentare. Cu sediul în Franţa, compania are înjur de 1200 de angajați, prezenţă directă în 17 ţări și deserveşte clienţi în mai mult de 75 de ţări. Acţionar majoritar al grupului Solina este Ardian, fond de investiţii privat. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vizitați: www.solina-group.eu

 

Despre Supremia

 

“Ingredientul Performanței Tale”

Supremia Grup este lider pe piaţa de ingrediente alimentare românești din 2010 cu peste 2.500 de clienți activi pe pieţele interne şi externe. Supremia Grup este formată din Supremia ICS (cu sediul în Republica Moldova), Tamaco Trading (sediul în Danemarca) şi Supremia Grup SRL (cu sediul în Alba Iulia, România).

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vizitati: www.supremia.ro

DespreArdian,

Ardian, fondat în 1996 şi condus de Dominique Senequier, este o companie de investiţii privată cu active de 60 miliarde USD gestionate în Europa, America de Nord şi Asia. Compania are pachetul majoritar de acțiuni deținut de angajaţii săi.

Pentruinformaţiisuplimentare, vărugămsăvizitati : www.ardian.com

Percepția consumatorilor asupra ingredientelor din produsele ”clean label”
Autor: Cristina Gavrilut  /   miercuri, 31 mai 2017

Cererea de produse din carne din categoria ”clean label” nu prezintă niciun semn de atenuare, consumatorii de azi fiind mai preocupați de alimentele pe care le mâncă, decât înainte. Potrivit unei cercetări de piață efectuată în toamna anului trecut la nivel global și publicată recent de Corbion Purac, 42 % dintre consumatori...

Supremia Grup va participa la Conferința Internațională Meat & Milk 2017
Autor: meatmilk  /   miercuri, 12 aprilie 2017

Supremia Grup, liderul pieței românești de ingrediente și condimente pentru Industria alimentară, va participa la Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2017, care va avea loc în zilele de 25, 26 mai.   După cum am anunțat recent, grupul de firme Supremia a ajuns la un acord cu firma franceză Solina Group, care,...