Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Sorin Minea: Dacă faceți produse tradiționale, respectați legea!

Autor: Maria Demetriadmarți, 11 octombrie, 2016

Vorbind recent despre viitorul categoriei de mezeluri, Sorin Minea, proprietarul companiei Angst, dar care ocupă și funcția de Președinte al Romalimenta (Federația Patronatelor din Industria Alimentară), atrage atenția asupra importanței respectării rețetelor tradiționale în procesul de producție și a informării corecte a consumatorului.

 

„Piața din România trebuie să înțeleagă că trebuie respectate rețetele românești în spiritul și în litera lor. Propunerea mea către industria de mezeluri a fost introducerea unor standarde obligatorii de calitate pentru produsele tradiționale românești. Cei care nu le respectă ar trebui să-și redenumească produsele. De exemplu, dacă un producător face cârnați oltenești, ca să poată folosi această denumire ar trebui obligat să respecte întocmai rețeta tradițională a acestui produs”.

 

De altfel, o reglementare similară există deja pe piață: în urmă cu doi ani a fost emis Ordinul nr. 394/2014 privind atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești. Acesta stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii din sectorul alimentar ce produc și comercializează produse alimentare, obținute conform rețetelor consacrate românești, în vederea înregistrării în Registrul Național al Rețetelor Consacrate – document gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Rețeta consacrată românească reprezintă produsul alimentar românesc fabricat cu respectarea compoziției utilizate cu mai mult de 30 de ani înainte de data intrării în vigoare a Ordinului menționat.

 

„Mulți producători s-au înscris pe lista de la Minister, dar până acum nu s-a lansat pe piață niciun produs consacrat”, susține Minea. În opinia lui, termenul de produs tradițional a fost devalorizat din cauza faptului că nu există reglementări stricte în domeniu și, din acest motiv, foarte multe companii îl utilizează fără a demonstra că produsele lor sunt fabricate, într-adevăr, pe baza unor rețete originale.

 

„Unii producători, prin strategiile lor de marketing, au creat confuzie între termenii tradițional și natural, astfel că am asistat în ultimii ani la o transformare a tradiționalului. Este un marketing care, pe termen lung, s-ar putea să aducă deservicii ideii de rețetă tradițională românească, deoarece riscul acestor strategii de comunicare este pierderea încrederii consumatorului în categoria de mezeluri”, mai atrage atenția proprietarul Angst.

 

Minea consideră și că este nevoie de o reașezare a segmentelor de preț, la nivelul întregii categorii. „Mezelurile ieftine sunt, de fapt, foarte scumpe pentru consumatorul cu venituri mici. Pe acest segment se fac marjele cele mai mari de câștig pentru că, dacă te uiți la costul de producție, acesta este foarte redus”, a declarat acesta, citat de Progresiv. (În imagine, domnii Sorin Minea, Marius Verdeși, Daniel Constantin și Marius Dunca, la standul Zimbria, în timpul uneia dintre edițiile conferinței internaționale Meat & Milk.)

Irina Crăciunescu-Diana: Politica salarială a Guvernului ne preocupă în mod deosebit
Autor: Ilie Stoian  /   joi, 27 aprilie 2017

Continuăm șirul opiniilor managerilor români din industriile de carne și lapte ale României, despre starea mediului de afaceri din acest moment, cu declarația doamnei Irina Crăciunescu-Director General al companiei Diana. Iată ce a declarat în acest sens, pentru revista Meat.Milk.:   "Mediul de afaceri din domeniile în care...

Petre Daea: România nu poate fi desțelenită. România nu poate fi decât cultivată!
Autor: Ilie Stoian  /   miercuri, 12 aprilie 2017

Ei, bine, în România de azi a Facebook-ului, a miștoului perpetuu, a telefonului deștept și a mitingurilor dirijate de agenții de publicitate, la Ministerul Agriculturii vine în cea mai înaltă funcție un om din altă lume, uitată de mulți. Dar este acea lume la care trebuie să ne raportăm în permanență, pentru că ea ne leagă...