Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Tehnologii de incubaţie artificială a ouălor de găină

Autor: Meat MIlkvineri, 26 iulie, 2013

Procesul dezvoltării embrionare, de la primul zigot de viaţă latentă din oul fecundat şi până la stadiul de pui de o zi, cu viabilitate normală, se numeşte incubaţie; proces natural ce se poate desfăşura numai sub influenţa anumitor factori de mediu şi într-o anumită perioadă de timp, caracteristică fiecărei specii sau chiar rase de păsări. Incubaţia ouălor poate fi naturală, când factorii fizici necesari dezvoltării embrionului sunt asiguraţi de pasărea cloşcă sau artificială, când aceşti factori sunt produşi de maşini speciale, numite “aparate de incubaţie”.

Din istoricul incubaţiei artificiale

O perioadă îndelungată după domesticirea păsărilor, oamenii au apelat exclusiv la incubaţia naturală, totuşi nevoia de sporire a efectivelor a impus obţinerea puilor de o zi prin incubaţie artificială. Din China provin primele date privind incubaţia artificială a ouălor, spaţiu geografic unde erau folosite cuptoare de diferite capacităţi, realizate din lut ars, cu câte două încăperi suprapuse. Încăperea inferioară era cea în care se făcea focul, iar în cea superioară erau întoarse ouăle, aşezate pe un colţ, pe fundul căruia se punea un strat de pământ, cu rolul de menţinere constantă a temperaturii de incubaţie.

În colţuri, ouăle de găină erau păstrate timp de 11 zile, după care erau trecute pe sertare, în vederea ecloziunii. Din ziua a patra de incubaţie, se proceda la întoarcerea ouălor (de 5 ori, în 24 de ore), operaţiune întreruptă înainte de ciocnirea cojii minerale. Controlul operaţiunii era realizat în mod empiric, prin atingerea câtorva ouă (luate la întâmplare din colţuri) de pleoapa operatorului, aceasta având o temperatură apropiată de cea a incubaţiei.

Au existat şi în vechiul Egipt preocupări pentru obţinerea puilor prin incubaţie artificială. Aristotel aminteşte în scrierile sale, cu 400 de ani înainte de Hristos, că egiptenii practicau incubaţia artificială a ouălor, în grămezi de bălegar. Ulterior, tehnica a fost perfecţionată, ouăle fiind aşezate în vase de lut, care erau aşezate tot sub straturi de bălegar. Incubarea artificială a ouălor în Egipt nu s-a oprit la acest nivel, căutându-se diferite soluţii tehnice, până s-a ajuns la construirea unor adevărate staţii de incubaţie, cu capacităţi de 100.000 de ouă pe serie, în care instalaţiile se prezentau sub forma unor cuptoare speciale.

În România vremurilor mai apropiate (până la începutul celui de-al doilea război mondial), se importau numai incubatoare de capacitate mică, de suprafaţă. Din 1949, s-a trecut însă la importul masiv al incubatoarelor de volum, din tipurile Nickerl, Petersime, Gergely, Bismark, instalaţii de mare capacitate. În paralel, a fost demarată construcţia pe plan local a unor incubatoare originale: B-36, B-60, B-30, D-3, CMO s.a. Trecerea la sistemul industrial de creştere a păsărilor a impus importul, după 1965, a unor aparate de mare capacitate: incubatoarele Buckeye 140 şi Nowa Buckeye 360, cu eclozionatoarele aferente (realizate în Anglia).

Ulterior, a fost importat incubatorul Buckeye Mark I, prevăzut cu un agregat de umidificare a aerului (P.E.P.), situat în exteriorul aparatelor de acest tip. În aceeaşi perioadă, dar pentru incubarea ouălor de găină provenite din fermele de selecţie şi hibridare, a fost importat din Danemarca incubatorul Big John-Petersime, prevăzut cu eclozionator aferent. La ora actuală, în România există un sector industrial specific destul de bine consolidat, în care sunt produse aparate de incubaţie cu capacităţi variabile: de la cele destinate uzului familial, până la incubatoare specifice unităţilor avicole de tip industrial.

Majoritatea staţiilor de incubaţie funcţionează după principiul seriilor de incubaţie, respectiv introducerea în acelaşi aparat a unor şarje succesive de ouă. Există şi staţii unde se aplică sistemul “totul plin, totul gol”, potrivit căruia fiecare incubator se încarcă de la început la capacitatea proiectată, urmând ca în momentul transferului să se facă trecerea ouălor cu embrionii normal dezvoltaţi în eclozionatoarele aferente.

Regimul de incubaţie

Dezvoltarea normală a unui embrion poate avea loc numai în condiţii bine determinate: temperatură, umiditate relativă, schimb de gaze, poziţia ouălor şi întoarcerea acestora. Sunt factori care alcătuiesc împreună regimul de incubaţie. Practic, incubaţia artificială a “copiat” microclimatul pe care pasărea cloşcă îl asigură ouălor şi – prin urmare – în cadrul analizei factorilor fizici de incubaţie, vor fi făcute referiri la nivelul acestora, în clocitul natural.

Căldura reprezintă principalul factor fizic de microclimat, care determină reluarea dezvoltării embrionare, care este încetinită imediat după expulzarea oului. Variaţiile în plus/minus ale temperaturii faţă de cea normală duc la diminuarea indicilor de incubaţie, dar şi la scurtarea sau prelungirea duratei normale de dezvoltare embrionară. În incubatoare, căldura este produsă artificial (de regulă, cu rezistenţe electrice) şi ajunge la nivelul ouălor prin convecţie.

În incubatoarele de suprafaţă, distribuţia căldurii este pasivă, deoarece ventilaţia este naturală; prin urmare, în aparat vor exista straturi de aer cu temperaturi diferite, mai mari la nivelul superior şi mai mici la cel inferior. Datorită acestei stratificări, între partea superioară a oului aşezat orizontal şi cea inferioară vor fi diferenţe de 1-3 grade Celsius. Din acest motiv, temperatura măsurată la partea superioară a oului (considerată temperatura de lucru) va fi mai ridicată.

În incubatoarele de volum, repartizarea căldurii se face artificial prin ventilaţie mecanică, ouăle primind acelaşi nivel de temperatură pe toată suprafaţa. Este motivul pentru care temperatura va fi mai redusă, dar condiţia asigurării anumitor valori, pentru ceilalţi parametri de incubaţie, rămân constanţi. Temperatura maximă mortală pentru embrioni este de 41,1-43,3 grade Celsius. Efectul supraîncălzirii se manifestă prin accentuarea ritmului de dezvoltare a embrionilor, însoţit de creşterea cantităţii de CO2 degajat, scăderea capacităţii de ecloziune şi mărirea frecvenţei de apariţie a embrionilor anormali, încă din primele zile de incubaţie.

Umiditatea relativă a aerului constituie un element fizic de microclimat, la fel de important. Dezvoltarea normală a embrionului se poate produce numai în condiţiile în care mediul ambiental are un grad higroscopic corespunzător. Abaterile de la valorile normale alterează rezultatele incubaţiei şi mai ales calitatea puiului de o zi. Nivelul umidităţii influenţează dezvoltarea embrionului (mai ales, a albuşului), dar şi indirect, prin modificarea proceselor metabolice, condiţionarea modului în care acţionează căldura. Deoarece în incubaţia artificială nivelul temperaturii este mai scăzut decât cel din incubaţia naturală şi mult mai constant, cantitatea de vapori rezultaţi din pierderile de apă ale albuşului sunt foarte mici.

De aceea, valoarea umidităţii din aparate trebuie să fie cât mai uniformă. Atunci când se respectă şi ceilalţi factori fizici de incubaţie, cea mai bună dezvoltare embrionară se realizează la o umiditate relativă de 61%, cu limite cuprinse între 56% şi 66%, în funcţie de etapa de incubaţie: în perioada de ecloziune, umiditatea trebuie ridicată la valori de 65-70%. Excesul de umiditate, în asociere cu supraîncălzirea îndelungată, reprezintă una dintre cele mai grave erori în incubaţia artificială, determinând mortalitatea în masă a embrionilor, cât şi scăderea viabilităţii puilor eclozaţi, ca urmare a activării germenilor specifici diferitelor boli.

Ventilaţia este altă piesă cu greutate în incubaţia ouălor. Chiar de la începutul dezvoltării, între embrioni şi mediul de incubaţie are loc un schimb de gaze, în sensul că este absorbit oxigenul, fiind eliminat dioxid de carbon. Acest schimb este la început redus, intensificându-se treptat, îndeosebi din momentul închiderii alantoidei şi ajunge la maximum în ultima zi de incubaţie, odată cu trecerea la respiraţia pulmonară.

Rolul ventilaţiei este mai complex, deoarece, pe lângă asigurarea unei proporţii optime a aerului în aparat, trebuie să realizeze şi o distribuţie uniformă a temperaturii şi umidităţii, la nivelul tuturor ouălor din incubator. Prin urmare, deşi se depăşesc cerinţele pentru purificarea aerului, cu cât capacitatea unui incubator este mai mare, cu atât va creşte rata ventilaţiei, în scopul condiţionării termice şi higroscopice a aerului.

Combinatul de Ingrășăminte Chimice Năvodari vrea să-și dubleze cota de piață
Autor: meatmilk  /   luni, 30 iulie 2018

(Comunicat) Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (Cich), singurul producător român de îngrășăminte pe bază de fosfor din România, țintește dublarea cotei de piațăpână la 10%  în următorii ani,  pe fondul creșterii cererii specifice pe piața locală și a investițiilor de peste 1 milion de euro. Pentru anul în...

Premiere robotizate pentru fermieri, de la DeLaval
Autor: Maria Demetriad  /   miercuri, 4 iulie 2018

DeLaval a lansat sistemul de muls VMS V300, dar și împingătorul de alimentare robotizat OptiDuo. Compania suedeză, deținută de proprietarii Tetra Pak, a declarat că VMS V300 ajută mai mult fermierii, făcându-i să se bazeze mai puțin pe incertitudinile viitoare ale pieței muncii și pe păstrarea în prim-plan al bunăstării...