Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Tratarea alimentelor cu gaz, o solutie moderna de conservare

Autor: Meat MIlkmarți, 29 ianuarie, 2013

Natura ofera produse proaspete si aromate. Pentru a le pastra forma si gustul naturale exista o gama completa de solutii care permit pastrarea mai indelungata a calitatilor originale ale alimentelor, reducand in acelasi timp cantitatile de conservanti chimici. Natura poate fi mandra de ele. Si consumatorul la fel …
Solutii pentru ambalarea in atmosfera modificata
Indiferent de produsul pe oferit consumatorilor, calitatea este primordiala. Gazul are un impact important asupra calitatii: dioxid de carbon, azot, oxigen, hidrogen sau amestecuri ale acestora.

Consumatorii de azi doresc produse alimentare proaspete si fara conservanti chimici. Totusi, produsele alimentare se pot degrada in timpul procesului tehnologic sau in cursul transportului si depozitarii. Chiar si la punctele de vanzare, pot aparea schimbari care afecteaza culoarea, mirosul si gustul initial. Compozitia atmosferei din interiorul ambalajelor etanse poate conserva mai eficient calitatile produselor alimentare. Schimband compozitia atmosferei din interiorul ambalajului (MAP = Modified Atmosphere Packaging) produsele alimentare isi pastreaza prospetimea si savoarea timp mai indelungat.

Degradarea produselor alimentare se datoreaza prezentei oxigenului care favorizeaza dezvoltarea microorganismelor aerobe. Pentru a preveni degradarea, oxigenul din ambalaj poate fi inlocuit cu azot sau cu dioxid de carbon.

Proprietatile fungistatice si bacteriostatice fac din dioxidul de carbon cel mai important gaz utilizat in ambalarea in atmosfera modificata.

Datorita solubilitatii ridicate in apa si grasimi, poate determina insa o scadere a pH-ului si o deteriorare a ambalajului. Acest dezavantaj poate fi eliminat daca se foloseste un amestec de gaze compus din azot si dioxid de carbon.
Si oxigenul poate contribui la conservarea calitatii. O aplicatie tipica este cresterea concentratiei de oxigen din interiorul ambalajului pentru a pastra culoarea naturala a carnii.

Tehnologia MAPAX® permite producatorilor sa pastreze calitatea produselor alimentare reducand cantitatile de aditivi chimici folositi.

MAPAX® presupune conservarea produselor alimentare prin folosirea amestecurilor binare sau ternare ale azotului, oxigenului si a dioxidului de carbon.

Azotul si oxigenul se obtin prin separarea aerului, iar dioxidul de carbon se extrage si se purifica din zacamant natural. Legislatia europeana permite utilizarea fara restrictii a acestor trei gaze in industria alimentara.

Solutii pentru congelarea criogenica
Prin echipamentele criogenice pentru congelare, procesatorii din industria alimentara obtin produse calitativ superioare si eficientizeaza procesele de productie.

Echipamentele criogenice se pot adapta pentru o mare varietate de produse. Acestea pot creste productivitatea prin reducerea substantiala a timpului necesar operatiilor de congelare sau racire.

Totodata se reduc pierderile determinate de deshidratarea produsului deoarece congelarea criogenica permite produsului sa pastreze mai bine umiditatea proprie. Realizata intr-un timp foarte scurt, congelarea criogenica stopeaza brusc dezvoltarea microorganismelor si reactiile de oxidare, evitandu-se astfel degradarea produsului.

Spre deosebire de metodele traditionale, congelarea rapida duce la formarea de cristale mici de gheata . Astfel peretii celulari nu se distrug, iar dupa decongelare produsul nu va pierde din umiditate. In plus, echipamentele criogenice sunt usor de instalat, operat, curatat si economisesc spatiul.

Ce inseamna echipamentele de congelare criogenica?
Echipamentele de congelare utilizeaza ca agenti criogenici azotul lichid sau dioxidul de carbon. Acestia se pulverizeaza direct pe produs.
Caldura produsului este rapid absorbita de agentul criogenic. Echipamentele de congelare pot fi: tip tunel, tip cabinet, tip spiral, tip imersie.

Azotul este prezent in proportie de 78% in atmosfera. Azotul lichid se obtine prin distilarea fractionata a aerului lichid. Temperatura azotului lichid este de -196°. Se stocheaza in rezervoare speciale. Presiunea din rezervor permite impingerea azotului lichid printr-o conducta speciala pana la echipamentul de congelare. Aici este pulverizat, cu ajutorul unor duze, direct pe produs. Cand azotul vine in contact direct cu produsul, caldura din produs este absorbita de azot.

Azotul lichid se transforma in vapori. In interiorul echipamentului exista ventilatoare care asigura folosirea eficienta a azotului. Azotul gazos se evacueaza printr-un sistem de exhaustare.

Dioxidul de carbon rezulta ca produs secundar in procesele naturale de respiratie sau fermentare.

Bauturile racoritoare sau berea sunt acidulate cu dioxid de carbon. Doxidul de carbon furnizat de Linde Gaz, este obtinut prin purificarea dioxidului de carbon extras din zacamant natural. Dioxidul de carbon se stocheaza in rezervoare speciale de presiune inalta. La presiuni mari, dioxidul de carbon lichid trece direct in faza solida (zapada carbonica). Astfel, in echipamentul de congelare, atunci cand se pulverizeaza lichid printr-o duza, la presiune mare, se transforma in fulgi de zapada carbonica. La presiune atmosferica, zapada carbonica se transforma in gaz, absorbind caldura. Dioxidul de carbon lichid are temperatura de -78°C.

Azotul este inert, inodor si insipid. Dioxidul de carbon se dizolva in apa si are proprietati antibacteriene. Amandoua gazele sunt considerate netoxice. Pot constitui un pericol daca se acumuleaza in cantitati mari in spatii inchise deoarece, prin inlocuirea oxigenului, se poate ajunge la asfixiere. Prin contactul direct cu pielea, azotul si dioxidul de carbon lichid pot cauza arsuri.

Echipamentele criogenice ofera solutii eficiente in ceea ce priveste controlul temperaturii in diferite faze ale procesului de productie, control impus de sistemul HACCP.

Racirea produselor alimentare pe durata transportului

ICEBITZZZTM® Fresh ofera solutii pentru racirea alimentelor pe perioada transportului bazate pe utilizarea dioxidului de carbon lichid sau a ghetii carbonice. Pe langa proprietatea dioxidului de carbon de a raci puternic alimentele, acesta se mai distinge si prin faptul ca este semnificativ mai greu decat aerul, eliminandu-se astfel posibilitatea oxidarii acestora. Solutiile oferite includ: SNOWCOOLTM® pentru catering, sistemul Fillbox pentru vehiculele frigorifice de transport, QuickSnower pentru catering in transportul aerian, CoolVent pentru transportul produselor perisabile si generatorul de zapada carbonica pentru producerea zapezii carbonice on-site.

SNOWCOOLTM®
Cea mai mica crestere de temperatura poate avea efecte ireversibile asupra calitatii produselor alimentare. SNOWCOOLTM® reprezinta o solutie noua si eficienta pentru produsele refrigerate sau congelate, transportate pe carucioare tip trolley. Procesul de racire cu SNOWCOOLTM® nu presupune nicio sursa auxiliara de curent electric si se poate adapta pe carucioarele existente. Sistemul SNOWCOOLTM® se poate folosi cu succes in catering sau in cantinele institutiilor.

FILLBOX®
Acest sistem reprezinta o alternativa la sistemul de racire mecanic in vehiculele de transport. Printre avantaje, se numara reducerea semnificativa a nivelului de zgomot, costuri de intretinere reduse, proces de racire mai rapid.

COOK & CHILL®
Aceasta solutie se adreseaza sistemelor de distributie pentru cantinele diferitelor institutii.
Zapada carbonica poate pastra hrana, dupa preparare, la temperatura scazuta. Acest lucru permite o flexibilitate organizatorica mai mare la prepararea alimentelor.

QUICKSNOWER®
QUICKSNOWER® permite pastrarea temperaturii scazute a bauturilor servite la bordul navelor de transport aerian. Temperatura este pastrata cu ajutorul ghetii sau a zapezii carbonice la nivelul dorit.

COOLVENT®
COOLVENT® reprezinta o alta alternativa la sistemul mecanic de racire pentru autovehiculele frigorifice. Ca agent de racire se foloseste gheata carbonica sau azotul lichid. Ventilatoare de putere mare trec aerul din incinta direct peste gheata carbonica. Aerul racit este impins inapoi in incinta de depozitare. COOLVENT® sterilizeaza totodata atmosfera, dioxidul de carbon impiedicand degradarea microbiologica a produselor perisabile transportate.

Snow to go®
Generatorul de gheata carbonica poate fi utilizat cu succes in supermarket. Acesta permite consumatorilor sa-si pastreze produsele achizitionate din supermarket la temperatura dorita pe durata transportului.

TransCOOL FORUM va avea loc în 28 septembrie 2018, ora 13:00, la Romexpo
Autor: meatmilk  /   luni, 24 septembrie 2018

(Comunicat) Jucatori importanti de pe lantul de aprovizionare si desfacere al produselor perisabile se intalnesc vineri, 28 septembrie, la Romexpo, ora 13.00, in cadrul FORUMULUI TransCOOL – transport si depozitare „frig”, eveniment conex din bogata agenda TransLogistica EXPO.   Subiectele propuse, desi nu neaparat noi, incita la...

CBRE: Stocul de spații logistice și industriale a atins 3,4 milioane mp
Autor: meatmilk  /   miercuri, 19 septembrie 2018

(Comunicat) CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, a anunțat rezultatele înregistrate pe piața locală de spații logistice și industriale, care a ajuns la 3,4 milioane de metri pătrați la finalul primului semestru (S1) din 2018, după un 2017 în care a atins 3,05 milioane de metri...