Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Variola suină, profilaxie și combatere

Autor: Meat MIlkvineri, 14 noiembrie, 2014

Variola suină este cunoscută în toată lumea și destul de larg răspândită în țara noastră, unde a fost semnalată încă în urmă cu aproape un secol, de profesorul Poenaru. Produce pierderi importante îndeosebi în fermele cu sistem de creștere intensivă, cu condiții precare de igienă, în care variola poate îmbrăca un caracter staționar.

Etiologie

Pierderile pe care le produce sunt greu de estimat, deoarece în efectivele cu variolă mai evoluează, simultan și întotdeauna, alte maladii infecțioase, între care: salmoneloza, dizenteria și pneumonia, precum și alte parazitoze (păduchi, scabie, ascaridioză etc), toate fiind consecința unor deficiențe de management și igienă a creșterii.

Agentul etiologic specific variolei porcine este reprezentat de singura specie a genului Suispoxvirus, aparținând familiei Poxviridae: virusul variolei suine (Swinepox virus). După unele surse bibliografice, porcii se pot infecta cu virusul vaccinal, dar forma clinică pe care o fac cu acest virus este mult mai ușoară. Incidența acestor infecții a devenit neglijabilă, ca urmare a eradicării variolei umane și a restrângerii consecutive a vaccinării oamenilor cu virusul vaccinal.

Virusul variolei porcine se poate cultiva pe culturi celulare la care se adaptează destul de bine, multiplicându-se intens după mai multe pasaje, dar fără să își reducă patogenitatea pentru porc. Transmiterea bolii între porcine se poate face prin contact direct, pe cale transcutanată, poarta de intrare a virusului fiind reprezentată de leziunile cutanate accidentale, leziunile determinate de anumite afecțiuni de natură infecțioasă sau parazitară, foarte frecvent de microleziunile date de ectoparaziți sau insecte hematofage. Păduchii (Hematopinus suis) au în plus și rolul de vectori mecanici ai virusului. așa se explică corelația evidentă în fermele de porcine dintre gradul de infestație parazitară și gravitatea erupției variolice.

Virusul variolei porcine nu se transmite în mod natural la celelalte animale domestice și nu este patogen pentru animalele de laborator. Variola porcină este mai gravă și mai frecventă la tineretul porcin, în primele 2-3 luni după înțărcare, dar poate să apară mai timpuriu sau mai târziu. Are caracter tipic de endemie staționară, fără tendința de difuzare spre alte efective, în profida remarcabilei rezistențe pe care o are virusul în mediul ambiant și față de agenții chimici sau fizici.

Tabloul clinic

După o perioadă de incubație de 3-6 zile, se înregistrează o creștere a temperaturii (41 grade Celsius), însoțită de reducerea apetitului. după alte 2-3 zile febra scade, dar apare în schimb erupția variolică, localizată în special pe abdomen, perineu, fața internă a membrelor, pielea capului și (rareori) pe mucoase. La porcine, stadiul de veziculă este slab exprimat clinic, astfel că de la stadiul de papulă s-ar părea că trece direct în stadiul de pustulă și apoi în cel de crustă.

Papulele au diametrul de 5-7 mm, în centrul lor formându-se veziculo-pustule, ușor obilicate. Din cauza eritrodiapedezei, crustele au uneori culoarea brună. După decrustizare, rămân mici pete depigmentate, care cu timpul dispar. Pe unul și același animal se pot găsi simultan toate stadiile de evoluție ale erupției variolice. Durata totală a evoluției clinice, în formele obișnuite de boală, este de 3-4 săptămâni.

Uneori, evoluția bolii este mai gravă, cu generalizarea erupției pe tot corpul, cu leziuni confluente sau hemoragice, cu enatem pe mucoasele aparente și cu complicații grave, dintre care cele mai frecvente sunt infecțiile secundare salmonelice, pasteurelice sau piobacilare. În alte cazuri, din contră, evoluția bolii este foarte discretă, iar vindecarea completă survine în doar câteva zile. Evoluția clinică a bolii este mult mai influențată de starea de întreținere și sanitară a efectivului. În funcție de incidența formelor clinice predominante, prevalența bolii poate fi foarte redusă (2-5%) sau foarte ridicată, când mortalitatea atinge 40-50%.

Diagnostic

De obicei, aspectul clinic al variolei porcine este sufucient de caracteristic pentru a permite diagnosticul de rutină, fără alte examene complementare. Dacă totuși există unele dubii, diagnosticul diferențial va trebui făcut față de dermatitele varioliforme din formele subacute și cronice de salmoneloză sau pestă, față de epidermita exsudativă a porcului, pityriasis rosea, bolile veziculare (boala veziculoasă și examenul veziculos al porcului, stomatita veziculoasă, febra aftoasă) și ectoparazitozele porcului.

Confirmarea diagnosticului se poate face prin mai multe procedee de laborator. Cel mai ușor se realizează prin examen histologic, evidențiind incluziile eozinofile intracitoplasmatice în celulele proliferate din stratul epitelial spinos, de la nivelul papulelor. Ăn același timp se pot observa celule cu degenerare balonizantă la nivelul citoplasmei și o clarificare centrală a nucleilor. Aspectul histologic al leziunilor este considerat patognomonic pentru variola porcină și lipsește din celelalte afecțiuni.

Confirmarea diagnosticului se mai poate face prin microscopie electronică sau imunofluorescență. identificarea virusului prin seroneutralizare pe culturi celulare este mai anevoioasă, deoarece există 4-6 pasaje prealabile ale virusului pe culturi celulare primare (renale de purcel), pentru adaptarea și obținerea efectului citopatic, precum și ser specific de referință.

Nu există tratament specific, dar administrarea unor antibiotice cu spectru larg în furaje sau apă poate să contribuie la reducerea pierderilor în focarele grave de boală, prin combaterea infecțiilor secundare.

Profilaxie și combatere

Profilaxia bolii se realizează prin evitarea introducerii în efectivele indemne a unor porcine provenite din focare de variolă. Nu au fost realizate vaccinuri comercializabile. Imunoprofilaxia variolei porcine, în focare de boală, este posibilă prin badijonarea unei zone (în prealabil, scarificate) de fața urechii sau fața internă a coapsei, cu o suspensie în ser fiziologic glicerinat 50% a unui triturat de cruste variolice, aseptizat cu antibiotice. Metoda (care nu este vaccinare, ci virulizare) dă rezultate din punct de vedere imunologic, dar implică unele riscuri epidemiologice, din care cauză nu poate fi considerată ca recomandabilă. Este preferabilă profilaxia și combaterea bolii numai prin măsuri generale.

Asigurarea unor măsuri generale de zooigienă și alimentație este de mare importanță. Dacă în efectiv coexistă și alte maladii, este necesar să fie luate măsurile adecvate pentru combaterea acestora. Se impun dezinsecții și deparazitări frecvente, distrugerea acarienilor fiind indispensabilă în programul măsurilor de combatere.

Din fericire, deși virusurile variolice sunt foarte asemănătoare și, într-o anumită măsură, înrudite antigenic, în ceea ce privește patogenitatea manifestă o destul de pronunțată specificitate de specie, dar datorită structurii complexe se dovedesc extrem de imunogene. Datorită acestor însușiri, epidemiile de variolă au o foarte slabă tendință de a trece de la o specie la alta de animale, iar vaccinarea se dovedește o măsură extrem de eficace, prin inducerea unei imunități solide și de lungă durată. Așa se explică continua restrângere a ariei de răspândire și a prevalenței variolei porcine, în țările în care s-a practicat imunoprofilaxia.

Se extind controalele de sănătate la importul de porci din SUA și Canada
Autor: Meat MIlk  /   luni, 15 decembrie 2014

În urma deciziei Comisiei Europene luată săptămâna trecută, se extind controalele de sănătate asupra importurilor de porci vii din SUA și Canada, până la 31 octombrie anul viitor (2015) ca urmare a  preocupărilor legate de cazurile numeroase ale virusului diareei porcine epidemice (DPE). În luna iulie, Bruxelles-ul a impus re guli...

Laringotraheita infecțioasă aviară
Autor: Meat MIlk  /   vineri, 12 decembrie 2014

Laringotraheita infecțioasă aviară (LTI) este o boală infectocontagioasă endemică, care afectează îndeosebi găinile și fazanii, cu evoluție acută, caracterizată clinic prin tulburări respiratorii grave, iar morfopatologic prin leziuni catarale sau hemoragico-necrotice ale mucoasei laringotraheale.   Importanță,...