Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Virusul West Nile la păsări şi cabaline

Autor: Meat MIlkvineri, 7 februarie, 2014

În Europa ultimelor decenii, au fost semnalate din ce în ce mai multe cazuri de îmbolnăvire, produse în urma contactului cu virusuri considerate caracteristice altor continente (Africa, Asia), responsabile pentru transmiterea acestora fiind paraziţii din grupul ţânţarilor sau căpuşelor. Din categoria acestor boli “exotice”, face parte şi virusul West Nile.

West Nile virus in birds and horses

In Europe, in the last few decades, have been reported increasingly more cases of disease produced by contact with viruses considered characteristic to other continents (Africa, Asia), responsible for transmitting them being the parasites such as mosquitoes or ticks. Part of this category of „exotic” diseases is also West Nile virus.

Ce este şi cum se transmite infecţia cu virusul West Nile

Infecţia cu virusul West Nile este o boală care evoluează, în mod predominant, ca o meningo-encefalită, transmiterea acesteia făcându-se prin înţepătura ţânţarilor (cunoscuţi drept vectori transmiţători ai virusului). Boala afectează în mod deosebit păsările domestice şi sălbatice, precum şi câteva specii de mamifere, dintre cele mai expuse fiind ecvideele şi oamenii.

virusCa urmare a faptului că este o boală comună omului şi animalelor, infecţia cu virusul West Nile este încadrată în grupul zoonozelor. Implicarea unui virus în transmiterea bolii la om a fost demonstrată în anul 1937, în districtul West Nile din Uganda (Africa), în urma testării unor probe de sânge recoltate de la o pacientă, care prezenta sindrom febril.

La animale, boala a fost diagnosticată pentru prima dată în 1956, în Egipt, la cai. Este important de remarcat situaţia întâlnită în America de Nord, unde virusul a fost semnalat pentru prima dată în 1999, în prezent boala întâlnindu-se pe întreg continentul nord american (termenul folosit în acest caz fiind de boală endemică – permanentă într-un anumit teritoriu). În anul 1996, România s-a confruntat cu cea mai mare epidemie de meningită West Nile din Europa. Începând cu anul 1997, autorităţile sanitare au implementat un sistem de supraveghere a acestei infecţii, astfel că toate cazurile de meningită sunt monitorizate de medici.

Virusul West Nile se transmite la animale şi om prin înţepătura de ţânţar. Condiţia pentru ca un ţânţar să devină vector este ca acesta să se hrănească cu sânge provenit de la un animal infectat, deoarece virusul, în faza de început a bolii, se regăseşte în sistemul circulator. Odată pătruns în sistemul digestiv, virusul va fi multiplicat de celule, localizându-se, în final, în glandele salivare ale ţânţarului.

calÎn acest stadiu, vectorul devine capabil de a transmite boala, dacă se va hrăni pe un animal receptiv (sensibil) sănătos. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat că păsările sunt singurele animale în sângele cărora virusul se găseşte în cantităţi suficient de mari, pentru ca ţânţarul să se infecteze. Sângele cailor şi al omului reprezintă, de asemenea, un mediu propice pentru multiplicarea agentului infecţios, însă cantitatea de virus circulantă nu este suficient de mare şi astfel, prin hrănire, ţânţarul nu se infectează.

Boala este astfel menţinută în natură, prin repetarea unui ciclu de contaminări reciproce între ţânţar şi diversele specii de păsări domestice şi sălbatice, aflate pe teritoriul unei localităţi sau a unui judeţ. Ocazional, când în ciclu intervin ţânţari care se pot hrăni atât din păsări, cât şi din mamifere, pot apărea cazuri de îmbolnăvire la om sau la cai. Trebuie menţionat faptul că păsările migratoare au un rol determinant în introducerea bolii pe teritorii unde nu a mai fost semnalată.

Simptomatologie, reacţii, mijloace de prevenire

Virusul are afinitatea pentru celulele nervoase din creier, măduva spinării, nervi, etc. Manifestările clinice diferă la om faţă de animale.

La cai, boala evoluează, în general, asimptomatic. Totuşi, aproximativ 1 din 10 cai infectaţi pot prezenta semne care demonstrează afectarea funcţiilor măduvei spinării şi a creierului: pierderi de echilibru, instabilitate, pareze, paralizii, abatere care alternează cu accese de agresivitate, reacţie exagerată la zgomote, lumină, etc. Mortalitatea poate ajunge până la 40-60% din caii afectaţi.

Păsările reacţionează variabil la infecţia West Nile. Unele specii nu prezintă niciun semn caracteristic, pe când altele manifestă variate simptome, cum ar fi: abatere, scăderi în greutate, pene zbârlite, incapacitate de a zbura, capul lăsat pe spate, tulburări de echilibru în mers, mişcări de “pedalare” ale picioarelor. În mod obişnuit, moartea survine la 25-40% din păsări, în 24 de ore de la apariţia semnelor nervoase.

Din punct de vedere economic, până în prezent, în România, infecţia cu virusul West Nile nu a avut un impact deosebit asupra efectivelor de animale, tocmai datorită rezistenţei naturale faţă de această infecţie a cailor şi a păsărilor din ordinul Anseriformes şi Galliformes (păsări de curte). Luând în considerare potenţialul pericol pe care îl reprezintă această boală pentru om, devine foarte importantă monitorizarea stării de sănătate a animalelor, activitate în care ar trebui să se implice (alături de autorităţile veterinare) şi persoanele fizice sau juridice care au în proprietate cai sau păsări.

În acest sens, în legislaţia sanitară veterinară referitoare la programele naţionale de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale se prevede responsabilitatea proprietarului de a anunţa medicul veterinar zonal, atunci când animalele din proprietate (cai sau păsări) prezintă simptome care ar putea sugera infecţia cu virusul West Nile.

Având în vedere că boala se transmite prin înţepăturile de ţânţari, măsurile de prevenire a bolii la animale vor fi axate pe eliminarea condiţiilor propice de dezvoltare a vectorului:

–         schimbarea regulată a apei folosite pentru adăpare;

–         acoperirea adăpătorilor pe durata zilei (dacă animalele sunt folosite la muncă sau sunt la păşunat), dar şi pe timpul nopţii, după adăpare;

–         îndepărtarea acumulărilor de apă temporare din interiorul sau din jurul fermei/casei  (rezultate în urma ploilor de vară).

Pentru prevenirea transmiterii bolii la om, măsurile obişnuite de îndepărtare a ţânţarilor din interiorul locuinţelor se dovedesc a fi cele mai eficiente:

–         montarea plaselor de ţânţari la ferestre;

–         utilizarea substanţelor chimice repelente, disponibile în comerţ;

–         folosirea pantalonilor lungi şi a hainelor cu mânecă lungă, după lăsarea serii.

ANSVSA: Actualizarea situației privind evoluția PPA
Autor: meatmilk  /   luni, 8 octombrie 2018

(Comunicat) La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 240 de localități din 13 județe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale) și 80 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 343.662 de porci afectați de boală.   Au fost stinse până la această dată 5 focare...

ANSVSA: Actualizarea situației privind evoluția PPA
Autor: meatmilk  /   vineri, 28 septembrie 2018

(Comunicat) La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 233 de localități din 13 județe, cu un număr de 952 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale) și 72 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 323.754 de porci afectați de boală.   Au fost stinse până la această dată 5 focare...