Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

VitaFoods: Reglementările de sănătate din UE sunt prea stricte!

Autor: Maria Demetriadvineri, 31 martie, 2017

Un studiu efectuat în rândul producătorilor de alimente din Uniunea Europeană de VitaFoods, unul dintre principalii organizatori de manifestări din domeniul nutriției și ingredientelor, și publicat recent cu ocazia unui simpozion, relevă faptul că reglementările alimentare și nutriționale europene reprezintă o ingrijorare mai mare pentru companii, decât starea economiei mondiale sau a prețurilor la materiile prime.

 

Datele, publicate de VitaFoods Europa la un eveniment desfășurat la Geneva arată că aproape jumătate (43%), dintre companii au declarat că reglementările stricte din UE sunt cea mai mare provocare, comparativ cu 35%, care consideră că preocuparea principal[ sunt prețurile materiilor prime,  în timp ce doar 27% au menționat starea economiei mondiale, ca temă de îngrijorare.

 

Sondajul a mai relevat că 60% dintre cei intervievati au declarat că obtinerea avizelor pentru fiecare produs este principalul domeniu care le afecteaz[ activitatea, înainte de reglementările comerciale (14%), și reglementările de etichetare (13%).

 

Cu toate acestea, aproape nouă din zece (87%), au considerat că este important ca un produs să fie asociat cu o mențiune de sănătate EFSA, chiar dac[ un sfert (24%), dintre respondenți, au considerat că mediul actual de reglementare al UE este de ajutor pentru companiile lor.

 

Rezultatele nu sunt surprinzătoare

 

Patrick Coppens, director regional, Europa & MEA-EAS Strategies, Belgia, a declarat: ”Nu aș spune că rezultatele sunt surprinzătoare. Este logic că firmele indică faptul că cerințele de reglementare sunt stricte și devin și mai stricte, și că nu întotdeauna sunt un element de susținere, atunci când doresc să lanseze pe piață un produs inovator.”

 

Ce este mai grav, afirmă VitaFoods, este faptul că o altă analiză recentă a constatat că doar o mică fracțiune din mențiunile de sănătate de pe produsele alimentare din Uniunea Europeană sunt autorizate! Iar Comisia Europeană a autorizat doar 261 de cereri de utilizare, adică doar 8%, dintre dosarele depuse între 2008 și mijlocul anului 2015. Coppens a mai declarat că firmele sunt pe deplin conștiente de provocările cu care se confruntă în stabilirea unei mențiuni de sănătate. Acesta a adăugat:

 

”EFSA a publicat o mulțime de ghiduri de orientare, sunt pregătite și echipe de consultanți, dar aceste măsuri nu înlătură problema fundamentală, adică aceea a înlăturării dificultății de a demonstra un beneficiu de sănătate al unui aliment”.

 

La rândul său, Chris Lee, Director General Global Net Nutrition, Europa, a declarat: ”Reglementarea eficientă este esențială pentru încrederea consumatorilor, iar industria înțelege importanța acesteia. Cu toate acestea, reglementările pot crea mari dureri de cap, mai ales pentru companiile mai mici. Procesul de stabilire a unei mențiuni de sănătate, în special, poate fi frustrant”, informează NutraIngredients.

Irlandezii au pus la punct tehnologia 3D de fabricare a brânzeturilor topite
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 23 martie 2017

Potrivit DairyReporter, un studiu condus de cercetatorii de la Scoala de Produse Alimentare si Stiinte Nutritionale a Universitatii College Cork din Irlanda, a realizat o tehnologie care foloseste imprimante 3D pentru a fabrica brânzeturi topite. Tehnologia are are implicații deosebite pentru formulele de nutriție...

La Bruxelles s-a discutat despre PAC +2020
Autor: meatmilk  /   joi, 9 martie 2017

La Bruxelles a avut loc cea de a 3524-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit). Pe ordinea de zi s-a aflat propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui plan multianual pentru speciile pelagice mici din Marea Adriatică, precum şi un schimb de opinii ce vizează PAC...