Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

WVR: Educația rurală și copiii uitați ai României

Autor: meatmilkmiercuri, 17 iulie, 2019

Elevii din mediul rural din programul ”Vreau în clasa a 9-a”, al Fundației World Vision România, au obținut o rată de promovare la BAC mai bună decât media națională

 

(Comunicat) Rata de promovare la examenul de Bacalaureat din 2019 a elevilor din mediul rural din programul Vreau în clasa a 9-a, derulat de Fundația World Vision România, este de 81,13%, cu 5,63% mai mare decât cea națională (75,5% – care include atât copiii din mediul rural, cât și pe cei din mediul urban).

 

În cadrul programului Vreau în clasa a 9-a au fost înscriși în acest an școlar 692 de elevi de liceu, dintre care 106 au dat examenul de Bacalaureat. Aproape jumătate dintre cei care au dat examenul au obținut note peste 8.00, cea mai mare notă fiind de 9.73.

 

De 11 ani, programul îi ajută pe copiii lipsiți de posibilități materiale din șase județe din România (Dolj, Vâlcea, Cluj, Iaşi, Vaslui şi Ialomiţa), oferindu-le burse lunare care acoperă o parte dintre nevoile de bază şi le formează abilităţi de viaţă independentă, participare în programe de consiliere vocaţională şi activităţi de dezvoltare personală, programe de internship şi stagii de practică oferite de companiile partenere, voluntariat şi implicare civică, activităţi de mentorat, activităţi culturale şi tabere de vară pe diferite tematici. Toate aceste activităţi social-educaţionale reprezintă un pachet de servicii personalizate pentru elevii din mediul rural, care au scopul de a-i pregăti pentru viaţa de adult şi de a le oferi şansa construirii unui viitor mai bun.

 

Educația din mediul rural, în cifre

 

Rezultatele elevilor din programul Vreau în clasa a 9-a arată cât de mult contează pentru îmbunătățirea performanțelor școlare a copiilor din mediul rural o investiție reală și personalizată în educația lor: an de an, rata de promovare a elevilor din program a fost superioară mediei naționale.

 

Cu toate acestea, starea educației din mediul rural este îngrijorătoare. Două dintre studiile realizate recent de Fundaţia World Vision România, respectiv Bunăstarea Copilului din Mediul Rural 2018[1] şi  Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural -2017[2],  arată că abandonul  școlar  este una dintre problemele grave cu care se confruntă copiii de la sate, fiind cauzat de o multitudine de factori care ţin de elevi, şcoală, familie, implicarea comunităţii:

 

  • Abandonul școlar crește după finalizarea ciclului gimnazial, motivele fiind rezultatele școlare slabe ale copiilor (51%), costul mare al educației (56%) și preferința adolescenților de a lucra pentru a avea un venit (31%).
  • O treime dintre gospodăriile din mediul rural sunt beneficiare de o formă de sprijin social (venit minim garantat și/sau alocație complementară), acestea aflându-se sub pragul de sărăcie. Aceste dificultăți financiare afectează dezvoltarea copiilor, precum și participarea la educaţie.
  • Abandonul şcolar este prezent în 40% din unitățile de învățământ din mediul rural.
  • În privinţa calificării cadrelor didactice există mari disparităţi, fiind constatată o concentrare puternică a cadrelor didactice cu doctorat/cu gradul didactic I şi cu experienţă în unităţile de învăţământ din mediul urban, în timp ce în mediul rural mulți profesori sunt la începutul carierei, cu şi fără definitivat și în mare parte navetiști.
  • Nivelul mediu de educaţie al părinţilor (9,74 ani în mediul rural, faţă de 12,1 în mediul urban), cu o diferenţă foarte mare în privinţa proporţiei părinţilor cu studii superioare: 0,7% în mediul rural, faţă de 18% în mediul urban.

 

Pentru că în centrul preocupărilor Fundației World Vision România se află copiii cei mai vulnerabili, considerăm esențial ca statisticile să reflecte clar parcursul lor educațional. Astfel, pentru a putea face o radiografie completă a acestui moment important – examenul de Bacalaureat – Fundația World Vision România recomandă:

 

  • Schimbarea modului de calcul al ratei de promovare la bacalaureat. În prezent, considerăm că acest procent nu reflectă realitatea, deoarece nu se iau în calcul copiii de clasa a XII-a care au absolvit, dar nu s-au înscris la bacalaureat și nici cei care s-au înscris, dar nu s-au prezentat la examen.
  • Rata de promovare a examenului de bacalaureat să fie defalcată în funcție de reședința elevului: rural sau urban. Având în vedere că majoritatea liceelor sunt în orașe, dar mulți dintre elevi provind din mediul rural, este important să vedem câți dintre elevii din mediul rural au promovat examenul și care au fost rezultatele acestora. Pentru a reduce decalajul dintre urban și rural este important, într-o primă instanță, să vedem clar care sunt dimensiunile reale fenomenului și ce măsuri putem lua în acest sens.

[1]  https://worldvision.ro/media/presa/studii-si-rapoarte/Bunastarea%20copilului%202018%20online%20FINAL.pdf

[2] https://worldvision.ro/media/presa/studii-si-rapoarte/Investitie-in-educatia-copiilor-din-mediul-rural.pdf

Scrisoarea deschisă APRIL, către autorități, pe tema Laptelui școlar
Autor: meatmilk  /   miercuri, 17 iulie 2019

După cum v-am informat săptămâna trecută, Ministrul Finanțelor, domnul Eugen Orlando Teodorovici, a declarat că intenționează să stopeze alocarea de fonduri pentru derularea programului Cornul și Laptele, chiar dacă acest program este susținut de Uniunea Europeană.   Față de situația creată, ARPIL, prin semnătura...

ACEBOP: Nu transportați animalele vii decât în condiții optime!
Autor: meatmilk  /   vineri, 12 iulie 2019

Ca urmare a scrisorii pe care, Comisarul European Vytenis Andriukaitis, membru al Comisiei Europene, a adresat-o ministrului agriculturii din România, Petre Daea, în care i-a solicitat stoparea exportului a 70.000 de ovine către Orientul Mijlociu, din cauza condițiilor improprii de transport, ACEBOP și-a transmis opinia oficială față de...